Contorul de energie electrică trebuie citit de distribuitor la maximum trei luni

contor curent
Contorul de energie electrică trebuie citit de distribuitor la maximum trei luni
Contorul de energie elecrică al consumatorului casnic trebuie citit la maximum trei luni, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului care modifică legea energiei, pus recent în dezbatere publică.
“În cazul clientului final casnic, în vederea emiterii facturii de regularizare, operatorul de distribuție are obligația de a asigura citirea indexului grupului de măsurare al clientului la un interval de timp de maxim 3 luni”, scrie în proiect.
Până acum, operatorii de distribuție aveau obligația de a citit contorul la maximum șase luni, dar, după cum s-a constatat după ce mai mulți clienți s-au plâns de facturi eronate, au fost situații în care citirile nu s-au făcut cu anii, iar clienții erau tarifați la consumuri estimate.
Interesant este că, înainte ca acestă prevedere cu citirea la maximum trei luni să apară în acest proiect de OUG, ANRE emisese un proiect de ordin în care stipula explicit că, pentru clienții obișnuiți – nu pentru prosumatori – citirea contorului se face la maximum șase luni.
“Intervalul de citire a indexului grupului de măsurare de către OR (operatorul de rețea-n.red.), în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie electrică efectiv realizat, poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depăşească 6 luni”, spusese ANRE.
În cazul în care OUG va fi adoptată în această formă, va fi în vigoare citirea la maximum trei luni, iar ANRE va modifica propriile reglementări în consecință.
În cazul în care operatorii de distribuție nu respectă termenele de citire a contorului sau în cazul în care nu pun la dispoziția clientului datele referitoare la consumul din trecut, vor fi obligați să plătească clienților compensații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...