La Corbeni, primarul Dinică ia banii de la investiţii ca să mărească salariile cui vrea el

Comuna Corbeni ar fi putut deveni perla Argeşului, dacă nu au fi avut ghinionul de a avea numai primari nepotriviţi. Înconjurată de alte comune care beneficiază de apă, de gaze şi de tot necesarul unei localităţi civilizate, la Corbeni parcă bântuie ghinionul. Oamenii au încercat toţi candidaţii care au venit cu tolba de promisiuni la ei. Ultimul a fost Nicolae Dinică, un fost preot din comună care a vrăjit lumea cu tot felul de promisiuni menite să îi facă pe corbeni că vor trăi şi ei aşa cum ar merita. Nu se întâmplă deloc aşa. Primarul Dinică, după ce s-a aşezat pe scaunul de primar, a uitat tot ce a promis. Nu tu fonduri europene, nu tu dezvoltare, nu tu investiţii. Şi ca să pună bomboana pe coliva comunei Corbeni, primarul Dinică ia banii de la investiţii, atât de necesare pentru comunitatea rămasă în urmă la capitolul utilităţi, ca să mărească salariile cui vrea el. Ba contrează şi consilierii locali care se opun acestor majorări salariale într-o perioadă în care lumea se află în plină criză economică. Lui Dinică nici că-i pasă, căci vrea cu orice chip ca unii să primească salarii mai mari, căci, zice el, pleacă lumea de la muncă nemulţumită să lucreze pe 2 000 de lei. Să plece, zicem, căci în ţară sunt milioane de oameni care muncesc pe minim pe economie în mediul privat şi nu mai ameninţă cu plecarea. Dacă tot dorea bunăstare pentru angajaţi, primarul Nicolae Dinică putea cere performanţă pentru a atrage niscai fonduri europene şi să lase banii să se ducă în investiţii, căci comuna Corbeni are un potenţia turistic uriaş, doar primarii sunt incapabili de ceva bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...