Cristian Gentea – cartea lui Sevastian Tudor este o adevărată bucurie culturală

La lansarea cărţii omului de cultură, Sevastian Tudor, „Argeşul şi Muşcelul în anii celui de al doilea Război Mondial” au fost prezenţi primarul Piteştiului, Cristian Gentea şi administratorul public al Municipiului Piteşti,  Lucreţiu Tudor, două personalităţi care au marcat ceremonia cu emoţie şi cu bucurie. Primarul Cristian Gentea şi-a declarat bucuria de a fi alături de prieteni dragi la  o întâlnire culturală atât de specială şi a transmis felicitări autorului cărţii.

Alături de primar a fost şi fiul lui Sevastian Tudor.  Lucreţiu Tudor. Administrator public al Municipiului Piteşti, Lucreţiu Tudor a transmis emoţie şi  mândria  de a fi fiul tatălui său, despre care Lucreţiu Tudor are amintiri care confirmă locul lui Sevastian Tudor în lumea culturală din Piteşti .

„Eu nu pot decât să vorbesc despre pasiunea pe care autorul o are pentru istorie, o pasiune veche pe care mi-a insuflat-o şi mie. Lucrând la această care cred că am avut mici şicane pe acasă. Mergeam la tata şi tot timpul îl găseam scriind la o măsuţă în sufragerie şi îi spuneam să mai stea cu noi, să mâncăm ceva, să vedem un meci, dar tot timpul spunea că are de lucru, că are de scris, că are de corectat. L-am încurajat tot timpul şi o voi face şi de acum înainte”, a precizat Lucreţiu Tudor, administratorul public al Municipiului Piteşti. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Openul de Tenis în Scaun cu Rotile s-a încheiat la Bascov

Star Arena Bascov a găzduit, în perioada 24–27 august, Openul de Tenis în Scaun cu Rotile, competiție internațională la care au participat sportivi din 12 țări. Turneul, încheiat astăzi, a promovat performanța sportivă și incluziunea, demonstrând că pasiunea și determinarea pot depăși orice limită. „Ne bucurăm că Bascovul găzduiește de 11 ani această competiție internațională. […]

Citește mai mult...

Ansamblul „Doina Argeșului” va reprezenta județul Argeș la Festivalul PRISPA 2026

Ansamblul Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului” va participa, în perioada 4–6 septembrie 2026, la Festivalul PRISPA, organizat la Brașov. Pe scena festivalului vor urca 12 perechi de dansatori profesioniști, coordonate de maestrul coregraf Sorin Cioc. Aceștia vor prezenta publicului dansuri populare argeșene, remarcate prin autenticitate, virtuozitate și frumusețea portului tradițional. Participarea ansamblului are loc […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul privind colectarea și valorificarea gunoiului de grajd

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA RECEA, JUDEȚUL ARGEȘ”, cod proiect C3I2A0123000035. Investiția a fost implementată de Comuna Recea, în baza Contractului de finanțare nr. C3I2A0123000035, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I2 – […]

Citește mai mult...