Dacia a intrat deja în familia mărcilor cu modele electrice

dacia spring focus
Dacia a intrat deja în familia mărcilor cu modele electrice
Luna septembrie este cea în care Dacia începe livrările primului său model electric, Spring, pe piața din Europa. Cu un volum de comenzi de câteva zeci de mii în toată Europa, Dacia a început deja să înregistreze primele automobile pe piețele vestice. În Germania, Dacia se numără printre constructorii care au înmatriculat vehicule electrificate. La acestea, se adaugă și mașinile cu GPL, o propulsie considerată alternativă. Pentru marca Dacia, chiar dacă este la început de drum, cele 1.094 de automobile electrice înmatriculate reprezintă un început încurajator, mai ales că sunt mărci cu o reputație mai mare decât cea a mărcii românești, care au mai puține mașini electrice înmatriculate. Honda, de exemplu, are doar 479 unități, iar Jaguar, numai 752. Nici Toyota nu excelează, cu un volum de 1.666 de vehicule electrice înmatriculate. Pentru Dacia, ponderea în totalul mașinilor vândute este de 4,4% pentru propulsia electrică, la un total de 24.894 de autoturisme înmatriculate în Germania în acest an. Pe sectorul ceva mai general al propulsiilor alternative, Dacia ocupă o poziție bună cu motorizările GPL pe care le oferă, atât pe Sandero, cât și pe Duster, care poziționează marca de la Mioveni în postura de lider pe acest subsegment. Practic, cu un total de 6.049 de autoturisme cu propuslie alternativă (electric și gaz), reprezentând 24,3% din totalul vândut de Dacia în acest an pe cea mai mare piață auto din Europa, marca se poziționează peste mulți dintre competitori (Citroen are doar 2.167 unități și o pondere de numai 6,6%) și ocupă un loc în zona medie a pieței de vehicule cu emisii reduse de CO2. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...