Simona Bucura Oprescu la 30 de Coca Cola în România

Iubită de cei mai mulţi dintre noi, Coca Cola a fost mereu o băutură pe care românii au avut-o pe mese în ultimii 30 de ani. Producţia de Coca Cola în România este una dintre investiţiile mari şi care a adus beneficii atât pe piaţa muncii, cât şi la bugetul de stat.

Prezentă la fabrica Coca Cola, împreună cu senatorul Cătălin Zanfir, deputatul de Argeş, Simona Bucura Oprescu a spus că această compania este unn dintre exemplele de afaceri reuşite în România, aşa cum putem spune şi despre Dacia, care se dovedeşte un foarte important contributor la bugetul de stat şi un exemplu de success.

Simona Bucura Oprescu a mai spus că” la noi în ţară, democraţia a venit cu bune și cu rele și iată că, printre altele, am ajuns să avem nu doar mult dorita răcoritoare, ci chiar o fabrică a Coca Cola de 30 de ani în România!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: CJ Argeș a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează Drumul Expres A1 Pitești – Mioveni. Așteptăm o decizie din partea Executivului pentru asigurarea finanțării

CJ Argeș a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează Drumul Expres A1 Pitești – Mioveni. Acest proiect a primit deja toate avizele din partea Guvernului României, iar la această oră mai lipsește asigurarea finanțării și realizării acestui proiect vital pentru uzina Dacia. „Astăzi, Consiliul Judetean Arges a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează […]

Citește mai mult...

Atenție! Modificări ale parametrilor apei furnizate în comunele Căteasca și Lunca Corbului, în perioada 6 – 17 iulie 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în perioada 6 – 17 iulie 2026, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 8 – 16, în comuna Căteasca, satele Catanele și Recea, și în comuna Lunca Corbului, satele Lăngești și Bumbuieni, se vor executa spălări ale rețelei de distribuție apă potabilă de către o […]

Citește mai mult...

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” – concurs angajare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” angajează – INSPECTOR ÎN CADRUL COMPARTIMENTULUI ECONOMIC – 1 post Condițiile specifice: a) Studii de specialitate: studii medii/superioare b) Vechime în specialitatea studiilor – nu se solicită experiență c) Cunoştinţe de operare (necesitate și nivel): Microsoft Office; d) Abilităti, calităti și aptitudini necesare: abilităţi de comunicare, obiectivitate, integritate, […]

Citește mai mult...