„Ducele” de Albota, postare spumoasă: „Suntem informați că în satul Mareș au apărut doi pisoi. Le căutăm mama și vă informăm!”

Ion Dumitru

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, supranumit „Ducele” a făcut o incursiune în trecut și a tras concluzia că localitatea Albota a evoluat foarte mult de la Revoluție până în prezent. „Nu am dormit bine, m-am trezit pe la ora 4 și am făcut o incursiune prin toți anii petrecuți în Primarie. Și nu numai ! În anul 1979 plecam în Algeria, am petrecut 10 ani lucrând prin majoritatea țărilor pe unde vindeam Dacia. Aici ar fi loc de un roman, dar să ajungem de unde am plecat! În anul 1993 am fost făcut cetățean de onoare al comunei Albota. Am înțeles eu că lumea ar avea nevoie de mine, într-o zi la Dacia au apărut 4 cetățeni din Mareș, s-au învârtit vreo două ore prin atelier, au vorbit cu mecanicii mei din Albota, după care m-au rugat să vorbesc cu ei. Scurt și la obiect – voiau să fiu primarul comunei! Peste o săptămână m-am întâlnit cu Tet, frații Mitriță și David, răspunsul a fost da! Am candidat în 1996, am câștigat și – la muncă! În Albota era un singur bec, la Poliție! Drumul a fost lung, rezultate multe, răutăți la fel de multe, la conducerea țării a venit informatorul Băsescu care a denigrat administrația locală, a distrus oameni, industria, dar ce este mai grav că a învrăjbit poporul, a fost o perioadă de groază și este continuată de acoliții lui. Facebookul, acest frumos mijloc de comunicare și informare, s-a transformat în rampa de denigrare a oamenilor, partidele îl folosesc în scopuri electorale, golanii pentru a-și etala înjurăturile, curvele își fac publicitate, iar noi suntem informați că în satul Mareș au apărut doi pisoi! Trebuie să ne ocupam de ei, că oricum nu facem nimic! Sigur! Gaze, apă, poduri, asfalt, canalizare, iluminat nu înseamnă mare lucru, câinii pe care solicitați săi adunăm costă 600 de lei bucata, cu acești bani duc gaze în dealul Bălesii ! Ce bine o ducem, ne bucurăm de mare respect! Școală frumoasă, facem și sală de sport, stadion frumos, așa e viața! Căutăm mama pisoilor și vă informăm ! Apropo: au sosit ajutoarele la Primarie!”, a scris Ion Dumitru pe pagina sa de Facebook. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...