Se reiau lucrările de asfaltare în comuna Şuici

Primarul comunei Şuici, Constantin Iatagan a avut în derulare un proiect pe fonduri europene care consta în modernizarea drumurilor comunale şi vicinale în satele Şuici şi Rudeni. Lucrările au fost demarcate, dar trebuia achitaţi banii pentru prima etapă către executanţi. Banii au fost acum viraţi de către UM, AFIR Tîrgovişte şi astfel, lucrările de asfaltare se reiau în scurt timp. Primarul Constantin Iatagan a spus că este vorba despre modernizarea a 6,7 kilometri de drumuri comunale şi vicinale, o bună parte din proiect a fost deja executat , dar e nevoie acum de turnarea celui de-al doilea strat de asfalt şi de construirea unui podeţ şi executarea rigolelor.

Lucrările la obiectivul „Modernizare drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni”, proiect finanțat din fonduri europene, pe Măsura 7.2, vor fi reluate cât de curând. Unitatea de management, respectiv AFIR Târgoviște, a virat în conturile UAT Șuici o sumă de bani cu care vor fi achitate lucrările executate până acum de către constructor.

„Așteptăm rectificarea bugetară guvernamentală, pentru a se debloca plățile pe PNDL și astfel să putem relua lucrările și la alimentarea cu apă de la Valea Calului. Acolo mai sunt de efectuat branșamentele electrice și împrejmuirile la forajul executat, la bazinul de stocare și la stația de clorinare, precum și aducerea terasamentului drumului la starea inițială.
Nu în ultimul rând, prin intermediul revistei dvs, țin să mulțumesc tuturor salariaților primăriei, în frunte cu doamna viceprimar Cateluța Marinescu, pentru eforturile depuse pentru darea în folosință a noului sediu administrativ al comunei. Am muncit toți, cot la cot! De asemenea, aduc mulțumiri consilierilor locali, care sunt alături de mine, inclusiv pe teren, în luarea deciziilor legate de mersul investițiilor din comună.”, spune primarul Constantin Iatagan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: CJ Argeș a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează Drumul Expres A1 Pitești – Mioveni. Așteptăm o decizie din partea Executivului pentru asigurarea finanțării

CJ Argeș a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează Drumul Expres A1 Pitești – Mioveni. Acest proiect a primit deja toate avizele din partea Guvernului României, iar la această oră mai lipsește asigurarea finanțării și realizării acestui proiect vital pentru uzina Dacia. „Astăzi, Consiliul Judetean Arges a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează […]

Citește mai mult...

Atenție! Modificări ale parametrilor apei furnizate în comunele Căteasca și Lunca Corbului, în perioada 6 – 17 iulie 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în perioada 6 – 17 iulie 2026, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 8 – 16, în comuna Căteasca, satele Catanele și Recea, și în comuna Lunca Corbului, satele Lăngești și Bumbuieni, se vor executa spălări ale rețelei de distribuție apă potabilă de către o […]

Citește mai mult...

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” – concurs angajare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” angajează – INSPECTOR ÎN CADRUL COMPARTIMENTULUI ECONOMIC – 1 post Condițiile specifice: a) Studii de specialitate: studii medii/superioare b) Vechime în specialitatea studiilor – nu se solicită experiență c) Cunoştinţe de operare (necesitate și nivel): Microsoft Office; d) Abilităti, calităti și aptitudini necesare: abilităţi de comunicare, obiectivitate, integritate, […]

Citește mai mult...