Veste bună pentru locuitorii din Golești, Ștefănești

stefanesti cl

Primăria orașului Ștefănești a lansat o licitație extrem de importantă. Este vorba despre licitația prin care se vor desemna proiectantul și constructorul care vor lucra la proiectul „Înființare rețea de distribuție cu gaze în satul Golești, Orașul Ștefănești“. Beneficiarul dorește să dezvolte social și economic zona și să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor. Obiective generale sunt extindere rețea de gaze în Satul Golești, Orașul Ștefănești, Județul Argeș. Obiective specifice sunt realizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale presiune medie (Pmin = 2,00bar), cu presiune transmisă de DISTRIGAZ REȚELE P1 = 2,00 – 2,5 bar. Durata contractului este de 38 de luni începând de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor, după cum urmează: – Termenul de realizare a lucrarilor 36 luni , care se calculeaza de la data incheierii contractului de proiectare si executie lucrari pana la data receptiei la terminarea lucrarilor (intocmire PVRTL), – termen de realizare a serviciilor de proiectare – fazele D.T.A.C., P.T., D.D.E este de 2 luni. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.994.189 de lei, fără TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...