„Una dintre cele mai mari aberații pe care le-am auzit în ultima vreme a fost aceea cum că părinții ar trebui să știe care profesori sunt vaccinați anti-Covid 19 și care nu”

Remus Mihalcea nou
„Una dintre cele mai mari aberații pe care le-am auzit în ultima vreme a fost aceea cum că părinții ar trebui să știe care profesori sunt vaccinați anti-Covid 19 și care nu”

 

În Guvernul de dreapta, din care USR amenință că iese, ideile crețe ale miniștrilor ne pun pe gânduri și ne fac să ne întrebăm dacă ei știu pe ce planetă sunt, afirmă medicul Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș. 

 
„Una dintre cele mai mari aberații pe care le-am auzit în ultima vreme a fost aceea cum că părinții ar trebui să știe care profesori sunt vaccinați anti-Covid 19 și care nu.
 
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă de la USR, împarte, astfel, caderele didactice în două categorii, adâncind disputa și așa aprigă între vacciniști și anti-vacciniști!
 
O asemenea decizie nu are niciun sens, iar singurul rezultat va fi acela că profesorii nevaccinați vor fi priviți ca niște ciumați. 
 
De asemenea, și profesorii s-ar putea simți îndreptățiți să întrebe care părinți sunt vaccinați și, de ce nu, să refuze să lucreze în clasă cu copiii care provin din astfel de familii sau care nu sunt vaccinați. Ar fi o veritabilă vânătoare de vrăjitoare!
 
În plus, se încalcă secretul medical. Istoricul pacienților poate fi cunoscut doar de către persoana în cauză și medic! 
 
Testarea masivă este singura soluție viabilă, alături de vaccinare. Testele trebuie să fie gratuite pentru TOȚI profesorii și elevii.
 
Cine este sănătos continuă școala normal și doar cei cu test pozitiv ar urma să treacă la cursuri online!
 
Dar, din câte se vede, din cauza scandalurilor din coaliție, românii au de suferit. Guvernanții nu par preocupați să conducă țara, ci să se sfâșie între ei pentru putere!”, transmite deputatul Remus Mihalcea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...