
De la o vreme, viceprimarul PNL Gelu Tofan părea să fi înțeles că rolul său nu este cel de a fi Gică Contra în raport cu proiectele primarului social-democrat Cristian Gentea, ci să conclucreze în interesul cetățenilor din Pitești. Părea. În ultima ședință de Consiliu Local, Tofan – ca și ceilalți consilieri USR și PNL – s-au opus unui proiect inițiat de către Cristian Gentea conform căruia copiii înscriși în clasa pregătitoare urmau să primească din partea municipalității câte un ghiozdan și rechizite. Ar fi fost o mare bucurie pentru cei mici și un sprijin real pentru multe familii care fac din ce în ce mai greu față cheltuielilor de zi cu zi. PNL și USR nu au vrut însă și le-au răpit micuților această bucurie. Gelu Tofan chiar se împăunează cu votul său contra dar, în realitate, toate acțiunile lui din ultima vreme, ca și ale altor liberali, sunt legate de alegerile interne din PNL. Să dea bine în ochii șefilor. Ce contează un ghiozdan și niște rechizite pentru copii, când întreaga suflare liberală e în goana după un ciolan mare?



