Simona Bucura-Oprescu: „La mulți ani, Dacia, și la cât mai multe și mai mari performanțe!”
20 august este o zi de sărbătoare pentru Mioveni și pentru Argeș, afirmă deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, în contextul în care în 1968, la 20 august, pe poarta uzinei de la Colibaşi ieşea primul autoturism românesc, Dacia 1100, „un eveniment aşteptat cu sufletul la gură şi un pas uriaş pentru industria României”. „Dacia 1100 – un autoturism produs sub licenţă Renault 8 – este celebra berlină care a deschis producţia autoturismelor de serie în România, iar 20 august este o bornă importantă în istoria economiei românești. De atunci, în 53 de ani, Uzina Dacia s-a dezvoltat continuu, ajungând astăzi un adevărat motor al competitivității Grupului Renault pe piețele internaționale și având cea mai mare contribuție la PIB-ul României și la exporturi, cu succese pe toate marile piețe din Europa și nu numai. La mulți ani, Dacia, și la cât mai multe și mai mari performanțe!”, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.
Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]
Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]
Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]