Multiple manifestări cultural –artistice în Argeş , în perioada 13 -22 august

Instituţiile de cultură şi cele de spctacol din Argeş  continuă cu diverse manifestări culturale şi artistice pe tot parcursul săptămânii viitoare şi chiar pe parcursul verii.

Consiliul Judeţean este instituţia care finanţează aceste instituţii şi vă invită să vă petreceţi timp de calitate, participând la aceste minunate activităţi organizate de instituţiile de cultură şi spectacol din Argeş. Iată programul manifestărilor –

Vineri – 13 august

  • 13 – 15 august – Corbi – Festivalul de Rock “STONEBIRD FESTIVAL”

Sâmbătă – 14 august

  • Ora 18.00 – în Parcul Trivale, program artistic al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești

Duminică – 15 august

  • Ora 10:30 – spectacol de teatru în aer liber – momente din spectacolul „Ridichea uriașă”, la Ceas Trivale (Teatrul Al. Davila)

Luni – 16 august

  • Tabără de meşteşuguri tradiţionale: Arta olăritului. Ceramica de Cucuteni (16-20 august). Taberele de vară de la Muzeul Goleşti sunt o adevărată magie în care copiii petrec timp liber în mod creativ, socializează, se descoperă unul pe altul, leagă prietenii, învaţă.
  • ESENȚE, PERSPECTIVE, PERSONAJE, (rubrică online) – Interviuri, recenzii, cronici de întâmpinare, profiluri de autor, fragmente din creația scriitorilor contemporani. (Biblioteca Județeană Argeș)

Miercuri – 18 august

  • Ora 12.00 – “CARTEA DE LA ORA 12” – Prezentarea unei cărți de referință din literatura contemporană, română și străină; discuții pe marginea temelor, a modalităților de expresie artistică, a felului în care rezonează cu actualitatea noastră. (Biblioteca Județeană Argeș)

Joi – 19 august

  • Ora 18.30 – Câmpulung, festival-concurs de muzică populară ”Sus la munte, la Muscel”,VIII-a. Acompaniază orchestra “Doina Argeșului” a Centrului Cultural Județean Argeș.
  • ESENȚE, PERSPECTIVE, PERSONAJE, (rubrică online) – Interviuri, recenzii, cronici de întâmpinare, profiluri de autor, fragmente din creația scriitorilor contemporani. (Biblioteca Județeană Argeș)

Vineri – 20 august

  • Ora 18.30 – Câmpulung, festivitatea de premiere și Gala laureaților – Festivalul – concurs de muzică populară ”Sus la munte, la Muscel”,VIII-a. Acompaniază orchestra “Doina Argeșului” a Centrului Cultural Județean Argeș.

Sâmbătă – 21 august

  • Ora 18.00 – în Parcul Trivale, program artistic al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești
  • 21 – 22 august – Zilele localitatii Ciomăgești

Duminică – 22 august

  • Ora 19.00 – Finala Festivalului de muzică ușoară “ARTgeș FEST”, Grădina de Vară (Centrul Cultural Județean Argeș)

Expoziții temporare organizate de MUZEUL GOLEȘTI:

– Expoziție temporară Amprenta unui portret regăsit (Sculpturi turnate în pământ realizate de artistul Dragoș Neagoe)

– Expoziția de pictură pentru copii Poveștile din țara mea, (desene premiate în concursul internațional de pictură, organizat de Muzeul Golești (Bolnița Banului Radu Golescu).

– Expoziție temporară Povești colorate din Muzeul Golești (parteneriat cu Muzeul Județean Teoharie Antonescu – Giurgiu .

– Expoziție dedicată mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu realizată în colaborare cu Muzeul Județean Teoharie Antonescu – Giurgiu (Muzeul Golești).

– Expoziții itinerante tematice Concursul internațional de pictură pe copii (Școala Mircea Eliade – Pitești).

  • MUZEUL GOLEȘTI își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9.00-18.00.

Expoziții temporare organizate MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:

  • Galeria Naţională de Artă Naivă, intrarea din Bulevardul Eroilor, Expoziție temporară „RUSIA-FILE DIN NATURĂ”.
  • Galeria Naţională de Artă Naivă, intrarea din Bulevardul Eroilor,

Expoziție temporară „Coleoptere din colecția de entomologie a Muzeului Județean Argeș”.

  • Holul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor,

„Exponatul lunii”, un fluture interesant din familia Papilionidae, Parnassius mnemosyne (Linnaeus, 1758), numit popular fluturele Apollo negru.

ü Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44)

  • Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00.
  • Preţuri bilete: Adulţi – 7 lei
  • Elevi/studenţi/pensionari – 3 lei

ü Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor)

  • Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00
  • Preţuri bilete: Adulţi – 8 lei

o Elevi/studenţi/pensionari – 3 lei

ü Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii” (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44, Intrarea din Bulevardul Eroilor)

  • Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00
  • Preţuri bilete: Adulţi – 6 lei

o Elevi/studenţi/pensionari – 3lei

ü Castrul roman Câmpulung-Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș)

  • Program de vizitare:luni-duminică: 9.00-17.00
  • Preţuri bilete: Adulţi – 7 lei

o Elevi/studenţi/pensionari – 3lei

ü Casa Memorială „Dinu Lipatti” (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș)

  • Program de vizitare:luni-duminică: 9.00-17.00
  • Preţuri bilete: Adulţi – 6 lei

o Elevi/studenţi/pensionari/militari – 2 lei

  • Taxă filmari profesionale-100lei/ora
  • Taxă sedință fotografiere profesionale-50 lei/ora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...