Ştefăneşti – 569 de ani de la prima atestare documentară! La evenimentul organizat cu această ocazie, toţi participanţii au primit un scurt istoric al trecutului localităţii:
Ștefăneștiul este una dintre localitățile din zona Argeșului, încărcate de istorie. Urmele trecutului se regăsesc în foarte multe locuri ale Ștefăneștiului, amintind faptul că în acest areal viața și activitatea înaintașilor a fost una intensă, din timpuri imemoriale.
Primele vestigii istorice descoperite în această zonă datează din vremurile preistorice, mai precis din perioada neolitică, având o vechime de peste 4.000 de ani. Există de asemenea dovezi arheologice de natură numismatică din timpurile civilizației dacice, urmate apoi de alte descoperiri din perioada evului mediu timpuriu.
Prima atestare documentară a Ștefăneștiului, precum și a Goleștiului, aflat azi în administrația urbei, datează de la mijlocul secolului XV, mai precis din data de 5 august 1452, fiind pomenite într-un hrisov din timpul lui Vladislav al II-lea. Are loc apoi menționarea Izvoranilor, puțin mai târziu, în vremea lui Vlad Călugărul (1481). Urmează amintirea în documente în 1507, în timpul lui Mihnea cel Rău, a plantațiilor întinse de vii, de la Târgu Dealului, Ștefănești, Coasta Câmpului, Izvorani. În vremea lui Pătrașcu cel Bun, la jumătatea secolului al XVI-lea, este amintită în documentele vremii și Valea Mare.
Importanța din punct de vedere economic a Ștefăneștiului în perioada medievală crește prin prisma îndeletnicirilor agricole specifice zonei: creșterea viței de vie și producerea vinului.
De’a lungul vremurilor, izvoarele atestă faptul că mai mulți domnitori, printre care și Mihai Viteazul sau Matei Basarab sau mari boieri precum Frații Buzești, au avut proprietăți aici. Domnitorul Matei Basarabeste cel care amplasează crucea de piatră de la Albești, păstrată până azi in fața Casei de Cultură. Constantin Brâncoveanu a avut chiar conac în Ștefănești, la Valea Mare, ce servea drept reședință domnească temporară, când era cazul. Ruinele acestui conac încă stau mărturie în acest sens.
Nu poate fi omis conacul familiei Golescu, ridicat încă din secolul al XVII-lea, la 1640 de boierul Stroe Leurdeanu. Singura construcție laică medievală fortificată din Țara Românească, aici a funcționat prima ,,școală slobodă obștească” cu predare gratuită în limba română (înființată de Dinicu Golescu) și tot aici și-a petrecut ultimele clipe de viață Tudor Vladimirescu sau a înnoptat pentru prima oară de la venirea sa în România, viitorul rege Carol I.
Aproape la fel de veche ca și conacul este și biserica Sfânta Treime din imediata vecinătate, ctitorită în 1646 tot de Stroe Leurdeanu și cunoscută din secolul XVIII – XIX încolo drept biserica Goleștilor.
Din 1686, din vremea lui Șerban Cantacuzino datează și construcția bisericii,, Nașterea Maicii Domnului”, din Valea Mare – Podgoria, ctitorită de jupân Necula Ghimpescu. Aici se află și crucea ce marchează locul unde a fost înmormântat inițial marele prozator Liviu Rebreanu, cel care a trăit la Valea Mare ultimii 14 ani de viață.
Lista monumentelor istorice importante de pe raza localității nu poate omite vila Florica, ridicată începând cu anul 1858 de către Ion C. Brătianu.
Alături de familia Golescu, Brătienii reprezintă cele mai importante personalități locale, contribuția lor privind revoluția de la 1848, realizarea unirii din 1859, câștigarea independenței în 1877 – 1878 și bineînțeles Marea Unire din 1918 a fost decisivă iar astăzi I. C. Brătianu sau Ionel I. C. Brătianu sunt considerați, aproape la unison, drept cei mai importanți oameni politici români din toate timpurile.
