Primarul Turturică a venit în întâmpinarea dorinţei oamenilor din Bălileşti de a participa la sfinţirea Mânăstirii Aninoasa

Mânăstirea Aninoasa ca şi Biserica de Băjeşti sunt monumente istorice de clasă A cu care Argeşul se mândreşte şi care reunesc toate caracateristicile unor obiective turistice şi culturale de interes naţional şi nu numai.

Sîmbătă, după o serie de lucrări de restaurare a mânăstirii şi picturilor murale extrem de valoroase, are loc sfinţirea Mânăstirii Aninoasa .  Oamenii din Bălileşti şi-au manifestat dorinţa de a participa la această slujba, iar dorinţa lor a fost îndeplinită de primarul comunei, Victor Cătălin Turturică

 „Având în vedere propunerile venite din partea cetățenilor interesați de transportul la Mânăstirea Aninoasa, am reconfigurat programul și am stabilit că de la ora 7:30, cele două microbuze școlare vor pleca unul de la intrarea din Stâlpeni cu traseul Românești-Valea Mare-Priboaia-Ulita-Aninoasa și celălalt de la Băjești cu traseul Băjești-Bălilești-Golești-Poienița-Aninoasa. Cei care doresc să meargă, sunt rugați să aștepte microbuzul în stațiile de autobuz din comună.

În functie de numărul de oameni, dacă va fi necesar, se va face și cel de-al doilea transport cu ambele microbuze.

La întoarcere vom proceda la fel, cu ore de plecare ce le vom conveni împreună la Mânăstirea Aninoasa.

Vă mulțumesc pentru ințelegere”, transmite primarul comunei Bălileşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...