A ieșit în decor și a lovit alte două mașini

Acccidentt

În jurul orei 02:00, un tânăr de 19 ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu, din direcția Pitești spre Curtea de Argeș, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului față de sensul său de deplasare, care a fost proiectat în al doilea autoturism, parcat tot în afara carosabilului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului în cauză, ambii de 19 ani, din Bascov, respectiv Sârbii Măgura, județul Olt, toți fiind transportați la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul, prezent pe scena internațională a muzicii UNESCO, la Șanlıurfa – un nou pas în consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite!

Cultura, prietenia și cooperarea economică au fost principalele repere ale vizitei delegației municipiului Pitești în orașul turc Șanlıurfa, unul dintre cele mai vechi centre ale civilizației umane și membru al Rețelei Orașelor Creative UNESCO. Piteștiul și-a făcut cunoscută valoarea culturală pe o scenă internațională de prestigiu, prin participarea artiștilor Filarmonicii Pitești la UNESCO Creative Cities […]

Citește mai mult...

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Toamna aceasta, este readusă la viaţă una dintre cele mai frumoase și vechi tradiţii românești! Duminică, 25 octombrie 2026, ora 16:30, se sună adunarea în Târgul Săptămânal din Topoloveni pentru a sărbători spiritul comunităţii locale. Ce te așteaptă? • Focul uriaș: Simbol al purifi cării, al norocului și al trecerii line către iarnă. • Voie […]

Citește mai mult...

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani. Ce surpriză le rezervă pacienților

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani de activitate pe 31 octombrie și marchează aniversarea cu prețuri speciale la un tratament pentru hidratarea și îmbunătățirea aspectului pielii. Este vorba despre SKINVIVE by JUVÉDERM, un tratament injectabil cu acid hialuronic care ajută pielea să rețină hidratarea și să devină mai netedă, cunoscut și ca „skin […]

Citește mai mult...