Anunţ privind furnizarea apei potabile în perioadele de seceta prelungită

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti aduce la cunoştinţa beneficiariilor săi ca, în perioadele de secetă prelungită, orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatorii branşaţi la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă.

În ultimile zile, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţilor de producţie, transport şi distribuţie a apei potabile. Cu toate acestea, în anumite zone din aria de operare, au apărut disfunctionalităţi în asigurarea continuă a apei potabile pentru care nu există soluţii tehnice de rezolvare imediată. Ca urmare, pentru a evita avariile repetate datorate creşterii presiunii în reţeaua de distribuţie, precum şi furnizarea restrictionată a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze în exces apa potabilă pentru a nu priva alţi beneficiari de minimul necesar util fiecarei gospodării.

În situaţia reducerii drastice a debitelor surselor de apa în caz de secetă, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus la cunoştinta utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate, potrivit Regulamentului consolidate şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Aria de competenţă a unităţilor administrative-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş.

Conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor, toţi utilizatorii indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a asigura folosirea eficientă si raţională a apei preluate din reteaua publica de alimentare cu apa, cu prioritate pentru consumul personal si in scop casnic. Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi: stropitul străzilor, al spaţiilor verzi şi grădinilor private, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor, se va utiliza cu precădere apa industrială, conform Regulamentului consolidate şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apa şi de canalizare din Aria de competenţă a unităţilor administrative-teritoriale membre ale Asociaţei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică existentă în această perioadă, recomandăm fiecărui consumator o utilizare raţionala a apei potabile disponibile pentru a evita prejudicierea alimentării cu apă potabilă a unui număr semnificativ de consumatori.

Conducerea societăţii Apă Canal 2000 SA Piteşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...