Victor Bălăşoiu: ‘O să îmi respect toate promisiunile’

Victor Bălăşoiu este unul dintre cei mai tineri edili pe care îi are Argeşul, acesta câştigând în urmă cu o săptămână alegerile în comuna Rociu. Tânărul edil a transmis locuitorilor comunei că nu îi va dezamăgi şi că toate proiectele promise vor deveni realitate.

„Le mulțumesc locuitorilor din comuna Rociu care m-au votat și care mi-au dat, astfel, încrederea lor. Promit să nu îi dezamăgesc. Îmi doresc să duc la bun sfârșit toate proiectele de investiții pe care le-am promis, dar două sunt prioritare: introducerea rețelei de gaze în comună – care este cea mai solicitată investiție de către cetățeni – și extinderea rețelei de canalizare”, a spus Victor Mihai Bălășoiu, primarul ales al comunei Rociu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...