Acordarea pensiilor pentru aleșii locali, suspendată în prezent, va fi anulată definitiv, conform unui proiect legislativ inițiat de USR-PLUS. Codul administrativ, adoptat prin ordonanță de urgență de către Guvernul Dăncilă, în 2019, prevede acordarea de pensii speciale, deși sunt intitulate pensii pentru limită de vârstă, în cazul primarilor, viceprimarilor, președinților de consiliii județene și vicepreședinților consiliului județean. Măsura ar fi trebuit aplicată pentru toate persoanele care începând cu anul 1992 au deținut astfel de funcții. Aplicarea prevederii din Codul Administrativ privind acordarea pensiilor speciale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene a fost amânată inițial până la 1 ianuarie 2021, conform unui proiect de lege pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament. Ulterior, Guvernul Cîțu a decis, la finele anului trecut, suspendarea aplicării prevederilor Codului administrativ privind acordarea pensiilor speciale pentru aleșii locali până la data de 1 ianuarie 2022. Acum, USR-PLUS propune abrogarea, începând cu 1 ianuarie 2022, în întregime a articolului din Codul administrativ prin care se reglementează acrodarea pensiilor speciale aleșilor locali. Inițiatorii arată, invocând decizii ale Curții Constituționale, că aleșii locali nu fac parte dintr-o categorie socio-profesională vulnerabilă sau defavorizată, astfel încât să beneficieze de acordarea unor venituri suplimentare, prin derogare de la principiul contributivității la bugetul asigurărilor sociale de stat. De asemenea, aleșii locali nu fac parte nici din categoria profesiilor de natură să afecteze integritatea fizica și/sau psihică ori să puna în pericol viața personalului, precum cele de militar, polițist, miner etc. și nici din categoria profesiilor pentru exercitarea cărora legea impune anumite restricții, precum cele de judecător și procuror.
Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]