Încă un flit dat de justiţie consilierilor locali USR şi PNL

După ce au pierdut în instanţă un proces cu Apa Canal, consilierii locali au mai luat o lecţie de la justiţie şi în cazul procesului cu angajaţii primăriei. Încet, încet, justiţia le dărâmă toate ilegalităţile comise de consilierii PNL şi USR care cred că au pus stăpânire pe Primăria Piteşti .

Instanţa obligă pe pârâţi să acorde şi să plătească, începând cu 01.01.2018, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în procent de 15%din salariul de bază, cu dobânda legală aferentă şi actualizat cu indicele de inflaţie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.06.2021. 

Document: Hotarâre  383/2021  07.06.2021

Consilierii PNL şi USR+ nu au fost de acord cu sporurile, de altfel legale, care erau acordate salariaţilor primăriei. Instanţa a dat câştig de cauză angajaţilor. Din cauza abuzurilor acestor consiglieri, piteştenii trebuie să acopere din banii lor dobânzile aferente sporurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...