50 de arbori vor fi plantaţi la intrarea în Piteşti, zona Podul Viilor graţie unui parteneriat al Primăriei Piteşti

Pe 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Mediului, iar Piteştiul este angrenat într-un proiect salutar prin care în  venicinătatea zonei Podul Viilor, 50 de arbori vor fi plantaţi pentru a aduce un plus de oxigen într-o zona extrem traficată de autovehicule. Acest proiect a devenit posibil graţie unui parteneriat al Primăriei Piteşti cu Facultatea de Horticultură din Universitatea Piteşti şi Piteşti Park Retail care va asigura întreţinerea şi monitorizarea permanentă a arborilor. 

Seria acţiunilor dedicate îmbunătăţirii spaţiilor verzi şi eco sistemelor naturale continuă sâmbătă, 12 iunie cu montarea a 50 de căsuţe pentru păsările care vieţuiesc în Pădurea Trivale, în zona de promenadă. Acţiunea face parte din campania Natura unui mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...

Minori reținuți pentru mai multe furturi

Minori reținuți pentru mai multe furturi Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma cercetărilor efectuate au identificat și reținut doi minori, de […]

Citește mai mult...

Practica, locul unde începe viitorul. Proiect european pentru 260 de elevi ai Liceului Tehnologic Astra din Pitești

Practica, locul unde începe viitorul. Proiect european pentru 260 de elevi ai Liceului Tehnologic Astra din Pitești Liceul Tehnologic Astra din Pitești derulează un important proiect destinat dezvoltării competențelor profesionale ale elevilor și pregătirii acestora pentru integrarea pe piața muncii. Este vorba despre proiectul „Competențe profesionale prin stagii de pregătire practică – COMP PROF ASTRA”, […]

Citește mai mult...