Campionatul Național de Rally Cross a luat startul cu Cupa “Bradu” – 2021

 
Sâmbătă și duminică, în comuna argeșeană Bradu, în vecinătatea aerodromului Geamăna s-a desfășurat prima etapă din noul sezon de Rally Cross. Manifestarea, organizată de CS “PRO CAR RACING TEAM”, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a reprezentat o oportunitate pentru tinerii și foarte tinerii piloți musceleni de la clubul RB RACING, de a demonstra îndemânarea și pasiunea cu care încearcă să ducă mai departe tradiția acestui sport în municipiul de la poalele Mateiașului.
 
Campioană en-titre, echipa RB RACING a participat cu 9 echipaje, majoritatea compuse din piloți cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, reușind să obțină rezultate excepționale:
 
În clasamentul pe echipe – locul I
 
La juniori 1 – primul pilot de gen feminin din echipa RB RACING, Iris Muscalu a reușit să ocupe locul II, la prima participare în campionat
 
La juniori 2: locul 1 – David Nedelcu, locul 2 – Andrei Duna
 
La Clasa H1: locul 1 – Mihai Pelmuș locul 3: Ștefan Udrea
 
La Clasa H2: locul 1 – Andrei Marinoiu
 
De remarcat este și evoluția meritorie la clasa juniori 2 a sportivilor Radu Nicolae și Rareș Șain, acesta din urma aflat la prima participare.
 
Rallycross-ul este un sport ce constă în curse de automobile în stil sprint, desfășurat pe un circuit cu suprafață mixtă (asfalt și teren accidentat) în care se folosesc autovehicule special construite.
 
Rallycross-ul înseamnă dueluri roată la roată, drifturi spectaculoase și mașini care accelerează foarte rapid.
 
Rallycross-ul este un sport prietenos cu publicul, deoarece mari porțiuni ale circuitului sunt vizibile pentru toți fanii prezenți.
 
Este un sport pentru toate vârstele, la care pot participa atât copii de vârstă mică (se licențiază de la 9 ani, la categoria debutant fiind asistați în mașină de un adult), adolescenți cât și adulți până la orice vârstă.
 
RB Racing își dorește să dezvolte și să susțină acest sport în rândul tinerilor pasionați și talentați, prin punerea la dispoziție a expertizei membrilor săi și a unei infrastructuri necesare pentru performanță.
 
Următoarea etapă din Campionatul Național se desfășoară în 19-20 iunie 2021 la Sibiu, dar întrucât aceasta are loc în preziua examenului de capacitate, 4 piloți câmpulungeni vor lipsi de la startul acestei etape, pregătirea școlară având prioritate în acest caz.
 
În calendarul competițional stabilit de FRAS, două dintre cele nouă etape ale acestei ediții de campionat sunt programate la Câmpulung: etapa a V-a 31 Iulie – 1 august, respectiv etapa IX-a: 16-17 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeșul cultural prinde viață: Festival de teatru, expoziții și program prelungit la Cetatea Poienari

# Festivalul Internațional al Teatrului de Studio deschide o săptămână plină de evenimente culturale în Argeș # Teatru, artă, istorie și activități pentru toate vârstele, în perioada 15–21 mai 2026 # Instituțiile de cultură din Argeș invită publicul la spectacole, expoziții și ateliere speciale # Cetatea Poienari își prelungește programul de vizitare începând cu 18 […]

Citește mai mult...

Modificări rutiere la cererea piteștenilor! Cristian Gentea anunță sens unic și noi parcări în zona Big

Primăria Pitești a demarat o serie de lucrări de reconfigurare urbană în zona Big, pe strada Gheorghe Țițeica, ca răspuns direct la solicitările comunității locale. Primarul Cristian Gentea a anunțat că proiectul vizează introducerea unui sens unic de circulație și amenajarea de noi locuri de parcare, măsuri menite să fluidizeze traficul și să sporească confortul […]

Citește mai mult...

Duminică, 17 mai, mai multe trasee ale autoibuzelor din Piteşti vor fi modificate

Publitrans 2000 SA informează publicul călător că, în data de 17.05.2026, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul Pitești va fi modificată temporar, după cum urmează: • Linia M4 va fi deviată de pe Bulevardul I.C. Brătianu pe Bulevardul Republicii, cu punct de plecare din stația Teatru „Alexandru Davila”, […]

Citește mai mult...