
Senatorii au respins proiectul de lege prin care vânzarea de alcool sau tutun minorilor nu ar mai fi fost sancționată la prima abatere doar cu amendă, ci complementar s-ar fi aplicat suspendarea activității comerciantului. În prezent, vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani este sancționată în felul următor: cu amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere; săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității. Servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor este sancționată cu amendă de la 100 lei la 500 lei, iar în cazul repetării contravenției se dispune, totodată, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Legislația mai prevede în cazul consumului de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în locuri publice (drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private) amendă de la 100 lei la 500 lei.



