Simona Bucura-Oprescu: „Economia românească, abandonată de către actualii guvernanți!”

Economia românească este abandonată de către actualii guvernanți, consideră deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu. Președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților își argumentează afirmația pe faptul că după intenția de a înstrăina acțiuni la unele companii strategice de stat, autorităţile de la Bucureşti au propus Bruxelles-ului desfiinţarea CFR Marfă. „Au fost emise deja preavizele pentru 1.436 de oameni care urmează să fie disponibilizaţi până în 5 iulie. Majoritatea transportului de marfă pe calea ferată ar urma să fie acoperit de operatorii privaţi. Peste tot în țările dezvoltate, transportul feroviar de marfă este sprijinit și este generator de profit. Incapabili să revigoreze CFR Marfă, actualii guvernanți preferă soluția lichidării companiei și transferul acestei activități către firme private. Vorbim despre un domeniu de interes strategic pentru statul român, mai ales în situaţie de conflict, când este nevoie de o mobilitate ridicată prin transportul pe calea ferată!”, afirmă Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...