Patru programe ce vor permite PFA-urilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici să obțină fonduri nerambursabile pentru a dezvolta sau a deschide noi afaceri în mediul rural au fost puse în dezbatere de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Mai precis, AFIR a pus în dezbatere patru proiecte de ghiduri de finanțare ce vizează afacerile agricole și neagricole, pentru care urmează să se organizeze sesiuni de înscriere în cursul anului 2021. Iată ce implică acestea:
1. Sprijin de până la 70.000 de euro pentru tinerii fermieri care devin șefi de exploatații agricole (submăsura 6.1)
2. Sprijin de până la 70.000 de euro pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale (submăsura 6.2)
3. Sprijin de 15.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3)
4. Sprijin de până la 200.000 de euro pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole (submăsura 6.4)
Solicitanții eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil vor fi microîntreprinderile și întreprinderile mici neagricole existente sau nou-înființate. De asemenea, vor mai putea cere bani fermierii sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim de PFA) care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente.
Banii ce vor putea fi accesați vor putea ajunge până la 100.000 sau 200.000 de euro. Sprijinul va reprezenta fie 90%, fie 70% din totalul cheltuielilor eligibile.
Odată cu scăderea temperaturilor și utilizarea tot mai frecventă a sistemelor de încălzire, crește riscul producerii incendiilor în locuințe. Primăria orașului Mioveni, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), atrage atenția asupra importanței verificării și întreținerii corespunzătoare a mijloacelor de încălzire, pentru prevenirea situațiilor de urgență. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, respectați […]
Joi, 29 octombrie, de la ora 15:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Pitești. Ședința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești. Proiectele de pe Ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre inițiat de primar privind reglementarea regimului bunurilor rezultate ca urmare a realizării obiectivului de […]
Primăria Coșești pregătește un nou proiect de extindere a rețelei de canalizare pentru care intenționează să solicite finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu. Potrivit primarului Nicolae Pană, documentația a fost pregătită, iar investiția ar urma să continue introducerea conductei pe axul principal al comunei. Realizarea acestui tronson ar permite ulterior extinderea rețelei pe străzile laterale. […]