Ziua Mediului – Sărbătoare prin ecologizare, la Mioveni!

A devenit deja o tradiție, ca în fiecare an, administrația locală din Mioveni, împreună cu societatea civilă și alături de o serie de parteneri locali și județeni să deruleze campanii de ecologizare a unor zone verzi și cursuri de apă de pe raza orașului Mioveni.

Pe 5 iunie 2021,  Ziua Mondială a Mediului va fi marcată printr-o nouă acțiune de colectare a deșeurilor din natură, în cadrul proiectului “Argeșul Curat” demarat de ADI Servsal. Sub coordonarea echipelor din cadrul Primăriei Mioveni se vor organiza acţiuni de ecologizare în mai multe zone verzi din oraș, accent punându-se pe malurile Râului Argeșel și zona Pădurii Făget.

Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntarii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare.

Sâmbătă dimineață, pe 5 iunie, aceștia sunt așteptați la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 – 09.00, după care echipele vor merge în zonele desemnate pentru ecologizare.

Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, în Argeș. Discuții cu președintele Ion Mînzână, parlamentarii și primarii argeșeni pentru deblocarea unor investiții majore în județ

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a întâlnit astăzi în Argeș cu reprezentanți ai administrației județene și locale, parlamentari, oameni de afaceri și conducători ai instituțiilor publice. Discuțiile au fost aplicate și au vizat teme concrete legate de situația atacurilor și pagubelor provocate de urși, reglementarea ariilor naturale protejate astfel încât acestea să nu […]

Citește mai mult...

Constantin Ivan, nou consilier județean în Argeș. A fost director al Hidroelectrica și secretar de stat

Consiliul Județean Argeș are un nou consilier județean. Constantin Ivan (PSD)  a depus astăzi jurământul de învestire, în cadrul ședinței ordinare a instituției. Inginer de profesie, acesta are un parcurs profesional care include funcții importante în sectorul energetic și în administrația publică. Constantin Ivan a fost director al Hidroelectrica, secretar de stat în Ministerul Economiei […]

Citește mai mult...