\Dacă, până de curând, părinţii care doreau să beneficieze de stimulentul de inserţie trebuiau să revină în câmpul muncii într-un anumit interval înainte de terminarea concediului de creştere a copilului, de la începutul acestei săptămâni, chiar şi cei care au finalizat acest concediu şi nu au revenit în câmpul muncii vor putea primi acest ajutor. De-acum, singurul lucru important de care trebuie să ţină cont părinţii la întoarcerea la muncă este că valoarea stimulentului de inserţie este diferită astfel:
întoarcerea la muncă înainte de vârsta de şase luni a copilului, respectiv un an în cazul celui cu dizabilităţi, aduce un stimulent de 1.500 lei/lună părintelui îndreptăţit – această valoare se acordă până la vârsta de doi ani, respectiv trei ani. Apoi, stimulentul scade la 650 lei până la împlinirea copilului a vârstei de trei ani, respectiv patru;
întoarcerea la muncă oricând în perioada cuprinsă între vârsta de şase luni şi doi ani şi 11 luni a copilului, respectiv un an şi trei ani şi 11 luni în cazul celui cu dizabilităţi, aduce părintelui îndreptăţit un stimulent de inserţie de 650 lei/lună, până când copilul împlineşte trei ani, respectiv patru.
Astfel, chiar şi părinţii care, după finalizarea concediului de creştere a copilului, nu mai au/nu găsesc loc de muncă sau nu mai primesc venituri impozabile vor primi stimulent de inserţie, dacă situaţia lor de muncă se va schimba oricând în intervalul vârstei de 2-3 ani a copilului.
Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]
Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a întâlnit astăzi în Argeș cu reprezentanți ai administrației județene și locale, parlamentari, oameni de afaceri și conducători ai instituțiilor publice. Discuțiile au fost aplicate și au vizat teme concrete legate de situația atacurilor și pagubelor provocate de urși, reglementarea ariilor naturale protejate astfel încât acestea să nu […]