Muzeul Goleşti a făcut posibilă refacerea drumului regelui Carol I

Aflat în proprietatea Muzeului Goleşti, locul în care a început regalitatea în România, tronul regelui Carol I se află pentru o perioadă de trei luni expus în Sala Tronului de la Muzeul Naţional de Artă al României. Acest lucru a fost posibil ca urmare a unui parteneriat între cele două instituţii muzeale cu scopul de a oferi oamenilor istoria completă a traseului regal, căci la conacul Goleştilor a făcut regele primul popas pe teritoriul României şi de la conacul Goleştilor a plecat a doua zi spre Bucureşti.

Cu ocazia transferului temporar al tronului regal la Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României a redeschis Sala Tronului, Scările Voievozilor şi Sufrageria Regală.

După trei luni de expunere la MNAR, conform parteneriatului încheiat între cele două muzee, tronul regal poate fi din nou  vizitat la Muzeul Goleşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

MIOVENI: ATENȚIE LA SOBE ȘI COȘURILE DE FUM! PREVENIȚI INCENDIILE ÎN SEZONUL RECE!

Odată cu scăderea temperaturilor și utilizarea tot mai frecventă a sistemelor de încălzire, crește riscul producerii incendiilor în locuințe. Primăria orașului Mioveni, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), atrage atenția asupra importanței verificării și întreținerii corespunzătoare a mijloacelor de încălzire, pentru prevenirea situațiilor de urgență. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, respectați […]

Citește mai mult...

Joi, 29 octombrie, ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Pitești. 39 de puncte pe ORDINEA de ZI

Joi, 29 octombrie, de la ora 15:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Pitești. Ședința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești. Proiectele de pe Ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre inițiat de primar privind reglementarea regimului bunurilor rezultate ca urmare a realizării obiectivului de […]

Citește mai mult...

Primăria Coșești pregătește o nouă extindere a rețelei de canalizare

Primăria Coșești pregătește un nou proiect de extindere a rețelei de canalizare pentru care intenționează să solicite finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu. Potrivit primarului Nicolae Pană, documentația a fost pregătită, iar investiția ar urma să continue introducerea conductei pe axul principal al comunei. Realizarea acestui tronson ar permite ulterior extinderea rețelei pe străzile laterale. […]

Citește mai mult...