În Joia mare, concert cu publlic la Filarmonica Pitești

Ca urmare a scăderii ratei de incidență sub 3 la mia de locuitori, Filarmonica Pitești reia concertele cu public. Joi, 29 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia, va avea loc concertul orchestrei de suflători, dirijor, Byoungdon Kang. În program: J. Williams – Rosewood, C. M. von Weber – Corul Vânătorilor, Y. Kimura – Always with me – Spirited away, G. Pierné – Pastorale, F. Farkas – Dansuri antice, E. Elgar – Nimrod Enigma și F. Sterkel – Oveture in C.

Byoungdon Kang s-a născut la Daejeon, dar a urmat la Seul cursurile Universității Naționale, fiind licențiat în Pedagogie Muzicală și Drept. La București, la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Cristian Brâncuși a terminat cursurile de master Dirijat orchestră. A susținut numeroase concerte de operă și simfonice în Coreea de Sud (la Daejon, Seul, Sungnam, Ulsan), dar și în Italia, Polonia, România (Craiova și Ploiești). Dirijorul coreean, care este în premieră la Filarmonica Pitești, dirijează gratuit orchestra de suflători.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești, prețul fiind de 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În perioada 26 noiembrie 2026 – 8 ianuarie 2027, zona centrală a orașului se transformă într-un spațiu al bucuriei, al întâlnirilor și al magiei Crăciunului, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun Pitești 2026! Joi, 26 noiembrie, în Piața Primăriei, dăm startul sărbătorilor printr-un spectacol special și surprize care […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...