Valoarea maximă a tichetului de masă rămâne aceeași și în următoarele luni de zile, unui ordin pe care-l regăsim publicat în Monitorul Oficial. Ultima actualizare a avut loc anul trecut, când indexarea s-a făcut cu un ban față de valoarea anterioară.
„Pentru semestrul I al anului 2021, începând cu luna aprilie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 20,01 lei”, scrie în Ordinul ministrului finanțelor și ministrului muncii nr. 450/258/2021.
Aceeași valoare, de 20,01 lei, se va aplica și în lunile august și septembrie. Practic, nu are loc nicio creștere a valorii maxime față de cea aplicabilă până acum. Așa cum stabilește Legea 165/2018, tichetele de masă sunt bilete de valoare pe care angajatorul le poate acorda lunar salariaților, ca alocație de hrană. Acestea se folosesc numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare. Valoarea de 20,01 lei este una maximă, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.
Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În perioada 26 noiembrie 2026 – 8 ianuarie 2027, zona centrală a orașului se transformă într-un spațiu al bucuriei, al întâlnirilor și al magiei Crăciunului, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun Pitești 2026! Joi, 26 noiembrie, în Piața Primăriei, dăm startul sărbătorilor printr-un spectacol special și surprize care […]
Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]
Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]