Criza bebelușilor, încă nerezolvată, care a dus deja la trei decese, i-a revoltat pe argeșeni. În jur de 200 de persoane s-au strâns astăzi, începând cu ora 17.00, în fața Prefecturii la un protest împotriva sistemului de sănătate județean. Furia oamenilor s-a îndreptat în special împotriva șefei DSP Argeș, Sorina Honțaru, care nu a fost în stare să gestioneze cum trebuie criza bebelușilor și care nu a colaborat cu alte instituții ale statului pentru a găsi sursa bacteriei ucigașe. „Honțaru, s-a umplut paharul!”- a fost unul dintre sloganurile protestatarilor strânși după un apel pe rețelele de socializare. Șefa Casei de Cultură din Bascov, Lorena Toma, a venit alături de mămici din localitate, acestea afișând o plancartă cu mesajul „Bascovul vrea sănătate, că în rest are de toate”. Printre protestatari s-a aflat și președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, în calitate de bunic îngrijorat de soarta nepoților săi. Deși de dimineață, într-o conferință de presă, managerul de la Pediatrie, Vasile Stan, spunea că a făcut tot ce e omenește posibil și că spitalul, renumit pentru condițiile infecte, este cel mai bun din regiune, se pare că acesta va fi demis. Cel puțin acesta a fost mesajul președintelui CJ Argeș, Florin Tecău, pentru protestatari. Acesta a promis că va insista și pentru ca Sorina Honțaru, de la DSP, să își dea demisia, aceasta fiind susținută în funcție de PSD. Tecău încearcă astfel să-și spele păcatele, după ce la începutul săptămânii, în plină criză a bebelușilor, a plecat în Scoția cu o delegație a CJ.
Strada a demis-o pe șefa DSP Argeș: „Honțaru, s-a umplut paharul!”

Felicitare – Adrian Frîntură , primarul comunei Moșoaia
Cu ocazia sărbătorii sărbătorii Sfântului Dumitru, transmit din suflet un călduros La mulți ani! tuturor celor care își serbează ziua numelui. Vă doresc sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe motive de împlinire. Această sărbătoare să vă aducă pace în suflet, curaj în fața provocărilor și credință în fiecare pas pe […]
Citește mai mult...
Felicitare – Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Dumitru, adresez tuturor cetățenilor care își serbează ziua numelui cele mai sincere felicitări și urări de bine. Fie ca sfinții să vă ocrotească și să vă călăuzească pașii, iar credința, pacea și lumina să vă umple sufletele! La mulți ani! Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești
Citește mai mult...
Felicitare – Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov
„Cu ocazia sărbătoririi numelui de Sfântul Dumitru, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!” Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov
Citește mai mult...