Echipa candidaţilor PSD Argeş la alegerile parlamentare s-a întâlnit astăzi cu argeşenii care continuă să creadă în viitorul lor şi care au venit să le spună celor care vor să le reprezinte interesele în Parlament ce îşi doresc de la viitorii senatori şi deputaţi. Echipa PSD Argeş a ajuns în localitatea Stâlpeni şi acolo candidaţii au discutat cu oamenii despre trecut cu bunele şi greșelile lui, prezent ,dar mai ales despre viitor, un viitor pe care argeşenii îl vor mai bun şi mai sigur.
PSD-ul se prezintă cu o echipa tânără şi valoroasă, cu oameni care au reuşit în propria carieră şi care beneficiază de suportul şi experienţa unor oamenii din administraţia locală care au reuşit să aducă un plus de bunăstare în comunităţile pe care le reprezintă.
La întâlnirea cu argeşenii din Stâlpeni au fost prezenți medicul Cristina Stocheci, candidat din partea PSD pentru Senat, Radu Vasílica şi Simona Bucura Oprescu, ambii candidaţi pentru Camera Deputaţilor , primarul din Mioveni, Ion Georgescu dar şi alţi membri marcanți ai social democraţilor. Au fost împărţite pliante cu programul electoral al social democraţilor iar candidaţii au stat de vorbă şi au notat doleanţele şi problemele argeşenilor.
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]