Poloneze și românce care au schimbat lumea la Memorialul Închisoarea Pitești Expoziție în aer liber

Joi, 22 aprilie, de la ora 17:00 Memorialul Închisoarea Pitești și Institutul Polonez din România vă invită să cunoașteți poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de a schimba lumea.
Printre protagonistele expoziției – 17 poloneze și 17 românce – se numără luptătoare pentru libertate, independență sau drepturile femeilor, precum și pioniere în domeniul științei sau al sportului. Printre femeile ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” se află figuri care au luptat împotriva comunismului sau care au suferit ca urmare a represiunii comuniste din România precum: Elisabeta Rizea (sprijinitoare a grupului Haiducii Muscelului, deținută politic), Victoria Agarici (mama celor trei frați Agarici care au fost condamnați și închiși de comuniști, printre altele, la Închisoarea Pitești), Smaranda Brăescu (condamnată de comuniști pentru atitudinea curajoasă față de alegerile falsificate din 1946 și pentru ca s-a alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă).
 
Realizările eroinelor expoziției uimesc și astăzi. Au fost curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, au luptat neîncetat împotriva stereotipurilor, arătând cât de importante sunt pasiunea și determinarea. 
 
Invitații la deschiderea expoziției sunt: Galina Răduleanu, fostă deținută politic, Katarzyna Zalaszewska din partea Institutului Polonez din România și Maria Axinte din partea Memorialului Închisoarea Pitești.
La finalul expoziției, veți putea achiziționa volumul de memorii din detenție al Galinei Răduleanu, “Repetiție la moarte” iar autoarea va rămâne alături de noi pentru o sesiune de autografe.
Expoziția a fost creată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la recâștigarea independenței Poloniei și a Anului Drepturilor Femeii, precum și a Marii Uniri a României.
 
Expoziția în aer liber poate fi vizitată în perioada 22 aprilie – 30 iunie la Memorialul Închisoarea Pitești din Str. Negru Vodă nr. 30. Intrarea este liberă.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale” Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”, proiect finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, […]

Citește mai mult...

Vești pentru pensionarii din Argeș. Casa Județeană de Pensii distribuie noi bilete de tratament balnear

Vești pentru pensionarii din Argeș. Casa Județeană de Pensii distribuie noi bilete de tratament balnear Pensionarii din județul Argeș care au solicitat bilete de tratament balnear pot intra în posesia acestora începând de astăzi. Casa Județeană de Pensii Argeș a anunțat că, pentru seria 6/2026, cu plecări între 16 și 20 iulie, au fost repartizate […]

Citește mai mult...