Primăria Bârla intermediar al locurilor la stat bine plătite

Primarul comunei Bârla, Gheorghe Voicu, o ţine pe-a lui că habar nu are că în urmă cu vreo 2 luni a angajat o doamnă din Piteşti, care imediat de cum a luat concursul de angajare s-a îmbolnăvit subit şi nu a mai trecut pe la muncă. Stă de atunci în concediu medical  Cum să nu ştie primarul, mai ales că se plânge peste tot că lucrează foarte greu din cauza schemei subdimensionate de personal, că taman ce a promovat concursul, noul angajat nici că a mai trecut pe la muncă. Pare mai degrabă a fi tot o manevră liberală pentru vreo protejată, căci de când au venit la putere, liberalii au metoda lor de angajare a protejaţilor pe funcţii bine plătite – transferul. Nu mare o să ne fie mirarea când o vom găsi pe doamna angajată la Primăria Bîrla pe vreun post obiţinut prin transfer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a tras cortina peste manifestările din cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026.

Asemenea pieselor unui puzzle, fiecare eveniment organizat în cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026 și-a avut locul și rolul său, conturând, pas cu pas, imaginea unei sărbători care a marcat cei 541 de ani de la prima atestare documentară a orașului. În perioada 26–29 iunie, Mioveniul a găzduit o serie de manifestări ce au reunit momente […]

Citește mai mult...

O săptămână în care Argeșul a fost capitala europeană a kaiacului și canoei maraton!

În perioada 21-28 iunie, baza nautică de la Bascov-Budeasa a găzduit Campionatul European de Kaiac-Canoe Maraton 2026, una dintre cele mai importante competiții ale acestui sport, la care au participat aproximativ 500 de sportivi din 30 de țări europene. „Mă bucur că, pe lângă organizarea excelentă a acestui eveniment internațional, unde și Consiliul Judetean Arges […]

Citește mai mult...

Lucrările la DJ 679 au ajuns la 37%

Modernizarea Drumului Județean 679 a ajuns la un grad de execuție de 37%. Astăzi, 1 iulie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu echipa tehnică a instituției, primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona traversată de DJ 679, au verificat în teren stadiul lucrărilor și evoluția investiției. „DJ 679 este unul dintre […]

Citește mai mult...