PREGĂTIRI PENTRU RECENSĂMÂNTUL AGRICOL

De astăzi, au început sesiunile de instruire a recenzorilor și recenzorilor șefi care vor efectua Recensământul General Agricol, acțiune care se va desfășura în perioada 10 mai – 31 iulie 2021, la nivel național, anunță primarul Ion Georgescu.
Astăzi, la Centrul Cultural Mioveni au fost convocați recenzorii din Coșești, Davidești, Dârmănești, Hârtiești, Țițești, Vulturești si Mioveni, iar ședintele de instruire s-au desfășurat în serii, astfel încât să fie îndeplinite măsurile de siguranță epidemiologică conform legislației în vigoare.
Aceștia au fost instruiți de personalul din partea Direcției Județene de Statistică Argeș și Direcției pentru Agricultură a Județului Argeș, sub coordonarea conducerii Instituției Prefectului – Județul Argeș.
Recensământul general agricol are ca obiectiv asigurarea de date statistice pentru fundamentarea şi punerea în aplicare a politicilor naţionale şi europene în domeniul agricol, în concordanţă cu Sistemul Statistic European, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...