#Salariul mediu brut este în scădere abruptă după primele două luni ale anului 2021!

Creșterea economică invocată de premierul Cîțu este, de fapt, doar pe hârtie, afirmă deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.

„#Economia este în colaps, pentru că supraviețuiește doar pe datorie, iar veniturile românilor nu cresc, ci scad în raport cu explozia prețurilor. #Românii  au pierdut peste 400 de lei la salariu în luna februarie 2021, lună în care salariul mediu brut a scăzut la 5.497 de lei, față de 5.906 de lei în decembrie 2020. 

Este o scădere matematică de 6,9% care se adaugă la scăderea puterii de cumpărare a populației, în contextul în care prețurile au crescut cu procente medii de peste 15% și cursul de schimb valutar a explodat!
În realitate, Coaliția de dreapta a anulat toate realizările din guvernarea PSD și a condamnat românii la sărăcie. 
Peste 500.000 de persoane au intrat în deprivare materială severă în anul 2020, iar în anul 2021 încă 500.000 de persoane vor ajunge să trăiască în sărăcie lucie, așa cum reiese din analizele Băncii Mondiale.”, transmite Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...