Peste 9.300 de europeni au rezervat Dacia Spring în doar trei săptămâni

Dacia a anunțat că numărul precomenzilor pentru modelul Spring, primul vehicul electric al mărcii, a urcat la 9.300.

Conform oficialilor Dacia „de la deschiderea precomenzilor în data de 20 martie, peste 9.300 de clienți au rezervat deja un vehicul Spring”. De asemenea, producătorul menționează că vehiculul a avut „un succes imediat în cele cinci țări care au deschis precomenzile în prima zi a primăverii: România, Franța, Germania, Italia și Spania”. Ca și în România, acolo unde numărul precomenzilor depășise, conform lui Mihai Bordeanu, directorul mărcii, 6.000 de unități încă de la finalul lui martie, în unele țări, unde „plinul de precomenzi” a fost deja atins, au fost deschise liste de așteptare pentru clienții care doresc să intre în posesia unei Dacia Spring. În această lună lista țărilor care pot deschide cataloage de precomenzi pentru Dacia Spring se extinde cu Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Luxemburg, Olanda și Portugalia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...