Duios Daniel Constantin trece…de la un partid la altul

Ce ţi-e şi cu politicienii aştia care nu au nici doctrină, nici principii, nici idei şi nici măcar un strop de caracter. Promit orice, mint de cum deschid gura, înjură la comandă, pupă papucul şefilor în funcţie de interese şi se împăunează fără jenă cu studii şi diplome care nu valoarează două cepe degerate. Un personaj care bifează toate aceste „calităţi„ este argeşeanul  Daniel Constantin, care nu mai ştie nici el pe cine mai reprezintă după câţi papuci a pupat.  Uite-l mândru şi plin de sine alături de social –democraţi pe vremea când a stat lângâ ei şi a le căra trena ar fi putut avea ca rezultat un loc călduţ prin guvern, lucru de care a şi beneficiat Dănuţ cel fără de doctrină. Acum, Dănuţ îi înfierează cu mânie proletară pe pesedişti căci vorba aceia „ciocu mic , că noi suntem la putere„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...