Acesta este stadiul la zi al lucrărilor de construcție la noul Spital Sfântul Spiridon din Mioveni, investiție susținută financiar până în prezent doar din bugetul local.
Din imaginile surprinse se observă lucrările la placa de la etajul întâi al spitalului și stadiul avansat la care firma constructoare a ajuns în doar câteva luni, grație profesionalismului și unui efort susținut.
Reamintim că noul spital, care este amplasat în zona actualului Spital Orăşenesc „Sfântul Spiridon” va fi ridicat pe şase etaje, va avea 295 de paturi și e gândit să aibă, pe lângă spaţiile auxiliare şi birouri, şapte secţii: Maternitate şi Neonatologie; Ginecologie şi Pediatrie; Neurologie; Medicină internă; Chirurgie; Cardiologie; Bloc operator.
Echipamentele medicale ce vor fi achiziționate pentru spital sunt extrem de importante:CT, RMN, Angiograf și Rx etc.
Aparatură medicală este una deschisă upgradării, ceea va permite ca, la momentul punerii în funcțiune, să poată fi instalată cea mai nouă variantă de soft existentă, la acel moment, pe fiecare dintre aparate.
Chiar dacă iarna bate la ușă, lucrările pe șantier nu se vor opri, ci doar ritmul de lucru se va reduce, în funcție de condițiile meteorologice.
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]
Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]