Seară de jazz&pop la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează vineri, 26 martie, de la ora 19.00, la sediul de la Centrul Multifuncțional, concertul La margine de București. Conform ratei de incidență a COVID-19 la nivel de Pitești, vor avea acces doar 30% din spectatori. Aceștia vor purta măști de protecție și se vor așeza pe locurile disponibile din sală.

Alături de Trio Jazz&Pop Pitești participă pianistul și compozitorul Mircea Tiberian și interpreta Nadia Trohin

Grupul Trio Jazz&Pop Pitești s-a înființat la Filarmonica Pitești la sfârșitul lunii februarie, când a susținut, alături de orchestra simfonică, un concert cu casa închisă. De asemenea, a mai cântat de 1 și 8 martie, bucurându-se de un real succes.  

Absolvent al Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești și al Universității Naționale de Muzică București, Facultatea de Muzică, specialitatea contrabas, Alexandru Iordache este profesor de contrabas la liceul pe care l-a absolvit și angajat al Filarmoncii Pitești.

Student la master jazz muzică ușoară la clasa profesorului Mircea Tiberian, pianistul Florin Pană a susținut numeroase concerte, cântând cu Filarmonica Pitești în numeroase proiecte muzicale.

Gabriel Barani este angajat al Filarmonicii Pitești și profesor de percuție al Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. A urmat cursurile Facultății de Muzică din Brașov și pe cele de masterat la Universitatea de Nord Colorado, SUA, continuând cariera artistică în muzica clasică fiind membru al Orchestrei Naționale Radio, Orchestra Simfonica Dunshan (China), Orchestra Filarmonicii din Liban, Filarmonica Brașov și colaborând cu mai multe orchestre din țară și din străinătate. Între 2010-2013, a făcut parte din orchestra Big Band-ului din Liban.

            Acum 20 de ani, Mircea Tiberian a înființat, la Universitatea Națională de Muzică București, secția de jazz al cărei profesor este, dedicându-se descoperirii și formării tinerilor talentați. Mircea Tiberian a debutat în 1974 la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu, colaborând, ulterior, cu numeroși muzicieni din țară și din străniătate: Larry Coryell, Tomasz Stanko, Ed Shuller, Aura Urziceanu, Johnny Răducanu, Anca Parghel. Printre albumele sale amintim: Viața lumii, Lumini, Palindrome, Dark, November.

            Cunoscută de publicul larg ca „Fata sihastră”, Nadia Trohin s-a născut la Chișinău și a studiat la Universitatea Națională de Muzică București. Fosta solistă a trupei Millenium și a grupului vocal Jazzapella, Nadia Trohin a început colaborarea cu Mircea Tiberian în 2011, când au înregistrat albumul „La margine de București”. A colaborat cu nume importante ale jazzului din țară și din străinătate și a participat la festivaluri de profil.

            Dintre melodiile interpretate vineri seară amintim: La margine de București, Du-mă acasă, măi tramvai, Inimă, nu fi de piatră.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești, prețul unui bilet este 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente fiecărei categorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeșul cultural prinde viață: Festival de teatru, expoziții și program prelungit la Cetatea Poienari

# Festivalul Internațional al Teatrului de Studio deschide o săptămână plină de evenimente culturale în Argeș # Teatru, artă, istorie și activități pentru toate vârstele, în perioada 15–21 mai 2026 # Instituțiile de cultură din Argeș invită publicul la spectacole, expoziții și ateliere speciale # Cetatea Poienari își prelungește programul de vizitare începând cu 18 […]

Citește mai mult...

Modificări rutiere la cererea piteștenilor! Cristian Gentea anunță sens unic și noi parcări în zona Big

Primăria Pitești a demarat o serie de lucrări de reconfigurare urbană în zona Big, pe strada Gheorghe Țițeica, ca răspuns direct la solicitările comunității locale. Primarul Cristian Gentea a anunțat că proiectul vizează introducerea unui sens unic de circulație și amenajarea de noi locuri de parcare, măsuri menite să fluidizeze traficul și să sporească confortul […]

Citește mai mult...

Duminică, 17 mai, mai multe trasee ale autoibuzelor din Piteşti vor fi modificate

Publitrans 2000 SA informează publicul călător că, în data de 17.05.2026, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul Pitești va fi modificată temporar, după cum urmează: • Linia M4 va fi deviată de pe Bulevardul I.C. Brătianu pe Bulevardul Republicii, cu punct de plecare din stația Teatru „Alexandru Davila”, […]

Citește mai mult...