În scopul stimulării încasărilor la bugetul local, până la data de 31.03.2021, atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice beneficiază de anularea majorărilor aplicate pentru neplata obligațiilor fiscale datorate către Primăria Mioveni în 2020.
Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii vor trebui:
a) să achite toate obligaţiile fiscale principale administrate de organul fiscal local, scadente (cu termen de plată împlinit) până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv;
b) să achite majorările de întârziere administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere;
c) să depună cererea de anulare a majorărilor de întârziere după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-b), dar nu mai târziu de 31 martie 2021 inclusiv.
Pot beneficia de aceste scutiri debitorii – persoane juridice , persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 martie 2020 au obligații fiscale principale restante, datorate bugetului local al orașului Mioveni.
Pentru mai multe detalii se poate consulta pagina de internet a instituției: www.emioveni.ro, secțiunea ,,Monitorul oficial local- hotărârile autorității deliberative- hotărâri adoptate”, sau direct la personalul responsabil din cadrul instituției , la biroul Urmărire-Venituri
„Am recepționat lucrările de refacere a împrejmuirii de pe Calea Drăgășani și strada Tudor Arghezi.Am refăcut aproximativ 1.790 de metri de gard, pe tronsoane, cu soluții adaptate fiecărei zone: panouri prefabricate din beton armat și panouri din plasă bordurată, pe structură din beton sau metal. Noua împrejmuire este mai sigură, mai rezistentă și schimbă radical […]
La Star Arena, în Bascov, a început Kaufland-BRD Pitești Open, turneul internațional de wheelchair tennis care aduce laolaltă sportivi pentru care drumul spre performanță a însemnat, de multe ori, și un drum dificil de întoarcere la o viață nouă. Competiția se desfășoară între 24 și 27 august și este organizată de Asociația „Primii Pași spre […]
Distribuție Oltenia execută lucrări programate în rețelele electrice în vederea creșterii gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum și a îmbunătățirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite și anunță întreruperea furnizării energiei electrice la următorii consumatori casnici și agenți economici: Miercuri, 26 august 2026 se oprește curentul electric […]