Primarul Gentea –” Aţi iniţiat aceste proiecte ca urmare a şedinţei extraordinare de la TermoCalor, dar acolo s-a vorbit despre certificatul ANRE”

Primarul Cristian Gentea le-a spus în mod direct consilierilor PNL şi USR, care au iniţiat două proiecte de hotărâre ilegale, că au avut acest demers doar pentru că a convocat el o şedinţă extraordinară la TermoCalor. Diferenţa constă în faptul că şedinţa de la TermoCalor a fost convocată pentru că le expiră certificatele ANRE şi pentru a pune în practică o dicizie a Curţii de Conturi

„E clar că înțelegem diferit legea. Eu nu am făcut altceva decât ceea ce a cerut Sorin Apostoliceanu, am cerut un punct de vedere la minister. Această ședință este ca urmare a faptului că am convocat AGA la Termo Calor săptămâna trecută. Termo Calor trebuie să scoată un certificat care trebuie depus la ANRE. În actul constitutiv, la Termo Calor și Salpitflor, scrie că profitul nerepartizat să revină la acționar. Curtea de Conturi ne-a pus în vedere să schimbăm statutul.”, a declarat primarul Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești își sărbătorește ziua de naștere

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești își sărbătorește ziua de naștere Dr. Ștefan Costin, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Cu această ocazie, conducerea și colectivul unității medicale i-au transmis urări de sănătate, bucurii și împliniri, atât în plan profesional, cât și personal. Reprezentanții spitalului […]

Citește mai mult...

Luna de teatru la Mioveni: The Brainstorm – Partea I, la Centrul Cultural

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni invită publicul vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, la piesa „The Brainstorm – Partea I”, prezentată în cadrul evenimentului „Luna de Teatru”. Spectacolul, semnat de Diana Mănăilă, în regia lui George Lepădatu, aduce în prim-plan […]

Citește mai mult...

Sâmbătă se cântă folk la Pitești!

Sâmbătă se cântă folk la Pitești! Trupa TVA – Trupa cu Valoare Adăugată vă invită la Trivale Fest 2026, ediția a X-a a Festivalului Național de Muzică Folk. Când: 24 octombrie, ora 18:00 Unde: Filarmonica Pitești O seară cu muzică bună, oameni dragi și recitaluri de neratat: Mircea Baniciu & Band Ducu Bertzi & friends […]

Citește mai mult...