Coaliția Austerității minte populația cu așa-zise investiții masive, fără precedent, care ar fi, vezi Doamne, motorul sănătos al creșterii economice, spre deosebire de creșterea nesănătoasă, pe consum, din guvernarea PSD, transmite PSD Argeș.
„În fapt, mult vânturatele investiții ale guvernării Dreptei sunt doar pe hârtie și doar din gură:
1)Adoptarea cu mare întârziere a bugetului de stat și apoi a bugetelor locale va împinge termenul de organizare a licitațiilor către toamnă, în cel mai bun caz. La modul realist, doar foarte puține dintre proiectele prevăzute pe hârtie vor fi și executate, așa că, în acest an, e o iluzie c-ar fi posibilă o creștere bazată pe investiții.
2)În timp de puterea se laudă cu investiții fără egal, cei mai importanți primari ai puterii se plâng că nu au bani să termine investiții majore, executate deja în cea mai mare parte.
3)Autostrăzile, clamate cu înverșunare de actuala putere când era în Opoziție, nu se mai finalizează în actualul mandat, ci doar încep.
4)Planul Național de Reziliență și Redresare este încă inexistent, iar puterea actuală, în inconștiența ei, îi alungă și pe puținii specialiști din ministere, care ar fi putut contribui la îndeplinirea criteriului privind digitalizarea, impus de Comisia Europeană!”, atrage atenția PSD Argeș.
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]