Ion Mînzînă – Parlamentarii de dreapta ai Argeșului nu mișcă un deget pentru județ

Au curs promisiunile în campanie electorală dinspre toate partidele. Useriștii și liberalii s-au întrecut în declarații sforăitoare și în promisiuni de bunăstare și mulți i-au crezut. Acum, odată văzuți cu puterea în brațe, nici parlamentarii PNL, nici cei USR nu fac nimic pentru oamenii din județ, care le-au oferit șansa de a răta ce sunt în stare.

Președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă a menționat că parlamentarii liberalii, Adrian Miuțescu, Daniel Constantin și Dan Bica, precum și useristul Ionuț Moșteanu nu fac altceva decât să o ardă pe social media în declarații belicoase. Concret, niciunul nu s-a zbătut să aducă vreun leu în Argeș.  Pe scurt, au ajuns la putere doar pentru binele lor și interesul partidului.

Realmente, cam așa stau lucrurile, căci Argeșul, unul dintre județele care asigură bani mulți la bugetul țării, e tratat de guvernul liberalo – userist cu dosul, ca drept răsplată pentru sumele imense de bani care ajung de la argeșeni în PIB-ul țării.

Chiar propriul slogan de campanie a rămas o vorbă goală pentru liberalo – useriștii argeșeni. Parcă ziceau ca devoltă Argeșul, nu-i așa?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare

Bazinul didactic de înot din Prundu se apropie de finalizare. Cristian Gentea a fost pe șantier și a dat publicității imagini cu stadiul lucrărilor. „Înotul este unul dintre cele mai practicate sporturi din Pitești. Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare. Piteștiul va […]

Citește mai mult...

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului!

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului! SC Salubritate 2000 SA Pitești anunță că începând cu luna iulie, colectarea deșeurilor reciclabile de pe străzile Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului se va efectua în zilele de […]

Citește mai mult...

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026)

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026) În perioada 8-12 iulie 2026, va avea loc Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” – ediția a XXXIX-a. Timp de cinci zile, Argeșul devine capitala folclorului internațional, aducând în prim-plan frumusețea autentică a portului popular și a tradițiilor din țară și din lume. Se […]

Citește mai mult...