Daniel Constantin sabotează din Parlament fermierii români

Ales pe baza unei propagande sterile, dar cu priză la o anumită parte a argeșenilor, Daniel Constantin, un traseist politic oportunist, care nu se poate lăuda cu niciun fel de realizare personală, nici ca fost ministru al agriculturii, nici ca persoană fizică, a ajuns în Parlament. Din poziția conferită de alegători, Daniel Constantin se poziționează chiar împotriva lor. A fost vot pe propunerea PSD de a fi prevăzuți în buget bani pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă, căci guvernul liberalo – userist a ignorat cu totul agricultura românească. Parlamentarul PNL de Argeș, Daniel Constantin, altfel un personaj care promite electoratul câte în lun și în stele, a participat la blocarea acestui proiect, abținându-se de la vot.

Cot la cot Daniel Cosntantin, au votat împotrivă ungurii de la UDMR, useriștii și liberalii. Ca urmare a acestui vot negativ dat pentru îngroparea agriculturii românești, proiectul privind despăgubirile fermierilor afectați de secetă a picat și astfel, bani în buget nu au fost alocați. Votul final privind alocarea de fonduri către fermierii afectați grav de secetă, va fi dat marți, 2 februarie, dar are șanse mici să treacă de coaliția formată din PNL, USR și UDMR.

Dacă nu veți avea legume românești și prețul pâinii va crește sau veți mânca pâine congelată adusă din import, într-o țară care are cele mai bune pământuri din Europa, nu uitați să le mulțumiți celor pe care i-ați ales doar pe bază de lozinci – PNL, USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Bascovul dă startul competiției internaționale de wheelchair tennis. Sportivii se întrec la Star Arena

La Star Arena, în Bascov, a început Kaufland-BRD Pitești Open, turneul internațional de wheelchair tennis care aduce laolaltă sportivi pentru care drumul spre performanță a însemnat, de multe ori, și un drum dificil de întoarcere la o viață nouă. Competiția se desfășoară între 24 și 27 august și este organizată de Asociația „Primii Pași spre […]

Citește mai mult...

Întreruperi de curent anunțate la Moșoaia pe 26 august

Distribuție Oltenia execută lucrări programate în rețelele electrice în vederea creșterii gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum și a îmbunătățirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite și anunță întreruperea furnizării energiei electrice la următorii consumatori casnici și agenți economici: Miercuri, 26 august 2026 se oprește curentul electric […]

Citește mai mult...

Alin Călinescu obține suspendarea parțială a hotărârii Consiliului Județean Ilfov privind încetarea contractului de management

Fostul director al Centrului Cultural Mioveni și actualul consilier local Alin Călinescu a obținut în instanță suspendarea parțială a hotărârii adoptate de Consiliul Județean Ilfov cu privire la încetarea contractului său de management la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov. Alin Călinescu câștigase, în primăvara acestui an, concursul pentru ocuparea funcției de […]

Citește mai mult...