Tudosoiu – Eu nu am depus plângere, dar, dacă nu ați fotografiat votul puteți să dormiți liniștiți

 
În ședința de Consiliu Local, Dumitru Tudosoiu  le-a spus public consilierilor locali PNL și USR că personal nu a facut nici un fel de reclamații cu privire la modul în care s-a desfășurat votul pentru alegerea viceprimarilor.
 
Știți că fografierea votului este ilegală  și știm cu toții cum s-a desfășurat procesul de vot, dar dacă vă știți cu conștiința împăcată, puteți să dormiți liniștiți, le- a mai spus Dumitru Tudosoiu colegilor de la PNL și USR.
 
Și presa a fost prezentă la ședința la care au fost aleșii viceprimarii și toată lumea a văzut că toți consilierii locali PNL și USR au intrat în cabina de vot cu telefoanele mobile, cu excepția fostei liberale, Ana Stan, care a respectat procedurile și a lăsat telefonul pe masă.
 
În cazul în care o eventuală anchetă scoate la iveală că buletinele de vot au fost fotografiate, procesul de vot al viceprimarilor se anulează .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...