Semnul de interzis la stânga pe Aleea Spitalului a fost pus la solicitarea lui Emanuel Soare

Este incredibil tupeul cu care liberalii mint opinia publică în încercarea de a-și ascunde deciziile proaste pe care le iau . Ultima gogoriță a liberalilor a fost montarea sensului de interzis la stânga pe Aleea Spitalului a autovehiculelor cu excepția salvărilor. Cererea aparține CJSU condus de nimeni altul decât Emanuel Soare și nu e dicizia Primăriei Pitești, pe care liberalii încearcă să o facă acum responsabilă de acest lucru.

Ca să poată duce la îndeplinire solicitarea  lui Soare, primarul Cristian Gentea a avut nevoie de acordul comisiei de circulație din  care fac parte toți consilierii locali USR și PNL, care s-au votat singuri în această comisie. A fost convocată comisia, dar pe consilierii locali USR și PNL i-a durut în bască și s-au prezentat doar 5 din 13 . Pentru că decizia lui Soare a nemulțumit populația, Sorin Apostoliceanu, consilier local PNL, dar ascuțitor de creioane pe la cabinetul lui Ludovic Orban, plătit regește din bani publici, nu a avut nimic de făcut decât să posteze pe pagina Primăriei Pitești că dacă el ar fi fost prezent la întrunirea comisiei ar fi votat împotrivă. Nimeni nu are timp să creadă zicerile lui Apostoliceanu, dar minciunile liberalior au ajuns atât de flagrante încât orice om cu un minim bun simț simte nevoia să reacționeze la toate aceste gogomănii. Pe scurt, Primăria Pitești nu a făcut altceva decât să respecte deciziile CJSU coordonate de Emanuel Soare și votul comisiei de circulație sufocată de liberali și useriști. Sorin Apostoliceanu, plătit din bani publici, nu face altceva decât ceea ce a învățat de partid- dezinformează și manipulează, în timp ce guvernul lor amenință populația cu tăieri de salarii și concedieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...