Deputat Simona Bucura-Oprescu, președinte Comisia de Administrație Publică din Camera Deputaților:
În această săptămână, Camera Deputaților a adoptat Legea privind înființarea Companiei Naționale de Investiții CNI SA.
Legea aduce o serie de noutăți importante legate de activitatea CNI.
Prima este aceea prin care se pot finanța proiectele CNI și din fonduri europene, nu doar din bugetul național.
O a doua modificare de substanță este aceea conform căreia, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de către CNI cu activitățile necesare realizării de investiții, în devizul general al lucrării se vor prevedea cheltuieli forfetare în cuantum de 8% din valoarea devizului, față de doar 4% până în prezent.
În fine, a fost extinsă aria investițiilor care vor putea fi finanțate prin CNI, ceea ce va conduce la o mai bună dezvoltare a infrastructurii comunităților locale.
Astfel, vor fi eligibile la finanțare și lucrări de racorduri de canalizare, rețele de canalizare, rețele de pompare a apei, stații de epurare, sisteme de evacuare a apelor spre emisar, guri de vărsare în emisar, depozite de nămol deshidratat, construcție a microstațiilor de epurare, fose septice, sisteme de alimentare cu apă și de canalizare.
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]