Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” organizează joi proteste în faţa Ministerelor Sănătăţii, Muncii şi la sediile PNL şi USR

Intitulat „Marşul împotriva ingratitudinii guvernanţilor”, acest protest continuu organizat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” include, alături de manifestările în stradă, exprimarea publică a nemulţumirii faţă de indiferenţa Guvernului şi pentru susţinerea revendicărilor, informează un comunicat al federaţiei. Până prezent aproape 12.000 de lucrători din sistem au aderat deja în mod public la lista susţinătorilor.

 
Sindicaliştii anunţă că vor transmite solicitările cu revendicările lor fiecărui parlamentar din judeţul semnatarului, Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor şi partidelor politice aflate la guvernare. De asemenea, sindicatele „Solidaritatea Sanitară” vor organiza întâlniri cu toţi parlamentarii din fiecare judeţ, evenimente aflate în curs de desfăşurare.
 
„Acţiunile şi formele de protest organizate de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ exprimă nemulţumirile îndreptăţite şi aşteptările legale şi fireşti ale profesioniştilor din sănătate, ele constituind totodată o încercare de a evita apariţia protestelor spontane, care s-ar putea produce în momentul adoptării Legii bugetului de stat în Parlament. Revendicările conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 93 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 42% dintre lucrători au fost vaccinaţi, dovedind cu prisosinţă necesitatea unor intervenţii eficiente”, se arată în comunicatul federaţiei sindicale.
 
Totodată, revendicările au în vedere eliminarea costului social al unei economii infime (circa 0,19% din total buget) vizată prin tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate.
 
„Această economie costisitoare din punct de vedere social a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru circa 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate, din care 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021”, se precizează în comunicat.
 
Alături de acordarea altor drepturi legale, revendicările vizează şi introducerea unor forme de recunoaştere a eforturilor şi sacrificiilor lucrătorilor din sănătate.
 
Potrivit sursei citate, protestele sunt cauzate şi de refuzul dialogului social ce caracterizează actualul Guvern.
 
„Experienţa ultimului an a demonstrat că ‘lipsa dialogului social naşte monştri’, perturbările generate de adoptarea unor prevederi legale inaplicabile sau aberante accentuând problemele cu care se confruntă profesioniştii din sănătate. Deşi dialogul social este o valoare fundamentală a Uniunii Europene, iar actuala Putere se declară pro-europeană, faptele contrazic în mod flagrant declaraţiile politicienilor”, se mai menţionează în comunicat.
 
Protestele se vor desfăşura în intervalul 11:00 – 12:00, la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Muncii, în Piaţa Victoriei între 12:00 şi 14:00 şi la sediile PNL şi USR între orele 14:00 şi 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...