Ministerul Finanţelor va fi pichetat de sindicaliştii din învăţământ. Vezi ce poziţie adoptă sindicaliştii argeşeni

Sindicaliştii din învăţământ solicită achitarea dobânzilor obţinute de cadrele didactice prin instanţă, aferente drepturilor salariale din perioada 2008 -2011.
Liderii sindicali din Argeş împreună cu cei din alte 10 judeţe s-au întâlnit în această săptămână cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru a găsi o soluţie în aşa fel încât drepturile cadrelor didactice sp fie achitate. Ei au fost informaţi, în cadrul acestei întâlniri că Ministerul Finanţelor a centralizat sumele transmise de ISJ Argeş şi de celelalte inspectorate şi le-a înaintat către Ministerul Finanţelor . Sindicaliştii solicită o întâlnire şi cu reprezentanţii M.F. care va avea loc, cel mai probabil, luni, 21 noiembrie. FSLI va pichetat Ministerul Finanţelor în data de 22 noiembrie
 
Angajaţii din educaţie au câştigat în instanţă drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii 221/2008 şi Legii 330/2009, care au fost acordate eşalonat, în mai multe tranşe, ultima fiind acordată în luna februarie 2016, dar în acelaşi timp au câştigat în instanţă şi dobânzile aferente restanţelor salariale acordate eşalonat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...