A şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech a sosit în România

A șasea tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech a ajuns, luni dimineață, în România. Avionul cu o parte din cele 92.430 de doze a aterizat, în jurul orei 08:00, pe aeroportul Otopeni, celelalte urmând să ajungă pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, potrivit unui comunicat de presă al CNCAV transmis duminică.

În centrele de vaccinare vor fi utilizate atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România marţi, 26 ianuarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

CNCAV aminteşte că pe 15 ianuarie a debutat etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.

În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie, menţionează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

De tot râsul! Prefectul USR de Argeș a trimis presei un comunicat cu tot cu dialogul cu AI-ul!

Un comunicat transmis jurnaliștilor astăzi de prefectul USR Sebastian Nedelcu a fost redactat cu ajutorul inteligenței artificiale, însă mesajul a ajuns în grupul de presă de pe WhatsApp și cu o parte din conversația purtată cu AI-ul (pentru realizarea comunicatului). În textul transmis presei apărea inclusiv formularea: „Desigur, Sebastian – am ajustat textul astfel încât […]

Citește mai mult...

Acțiune a Poliției Locale Pitești – depistarea autovehiculelor de mare tonaj

Acțiune a Poliției Locale Pitești – depistarea autovehiculelor de mare tonaj În cursul dimineții de astăzi, 24.08.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Pitești pentru depistarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care tranzitează orașul fără a deține documentele necesare. În urma activităților […]

Citește mai mult...

Pitești, gazda unui eveniment european de excepție!

După nouă zile de baschet juvenil european la cel mai înalt nivel, FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026 s-a încheiat la Pitești cu o spectaculoasă festivitate de premiere. Viceprimarul municipiului Pitești, Lucrețiu Tudor, a fost prezent la ceremonia de premiere, alături de reprezentanții Federației Române de Baschet și ai FIBA Europe, marcând finalul unei competiții care […]

Citește mai mult...